”Eu sunt din comuna Ciuperceni, județul Teleorman, la 6km de Turnu Măgurele. Am jucat de mic fotbal la mine pe ”livade”, așa îi spuneam noi. Situația familiară a fost una complicată de când am fost mic, am avut o copilărie grea, am muncit cu ”ziua” pentru că ai mei nu au avut serviciu, nu ne permiteam nimic! Au fost probleme mereu în familia mea din cauza alcoolului, certuri, neînțelegeri, neajunsuri din cauza banilor, niciunul dintre părinți nu lucra. Pe la vârsta de 18 ani tata a început să mă asculte și pe mine și certurile s-au mai redus.” ”La liceu am făcut naveta cu microbuzul, uneori veneam și pe jos că nu aveam bani de microbuz. Banii de microbuz îi aveam din ce munceam cu ”ziua” și din ajutorul social.” ”Prima mea legitimație la fotbal mi-a făcut domnul Nelu Cârjaliu, dânsul m-a băgat într-un teren de fotbal prima dată, el m-a îmbrăcat într-un echipament de fotbal pentru prima dată și jucam la mine în comună la Ciuperceni la juniori, după la vârsta de 17-18 ani m-am dus la Republicani la Turnu Măgurele, antrenor Dan Țăpurică și de acolo m-au luat cei de la FC Traian în Liga 4 la seniori la 19 ani, antrenor Sandu Cornea și am retrogradat cu ei în Liga 5.” ”La 20 de ani, m-am dus la Voința Saelele în Liga 4. În campionat, era Sporting Turnu Măgurele, antrenor Vali Bădoi, se băteau la promovare la Liga 4 pentru a reuși să promoveze în Liga 3. Am jucat în meciul tur Sporting Turnu Măgurele – Voința Saelele și meciul acela mi-a schimbat viața. M-a văzut Vali Bădoi și a zis că el mă vrea la el în echipă, Vali Bădoi e omul care a avut un mare impact pentru mine deoarece eu nu mai făcusem antrenamente cu echipa, cu jucători cu experiență. În retur m-am dus la Sporting Turnu Măgurele, am jucat un retur la ei la Liga 4 și am promovat în Liga 3. Am dat baraj de promovare cu Milcov, am jucat ambele meciuri, mă impusesem ca titular de la Liga 4 și de atunci nu am mai ieșit din echipă. I-am bătut pe Milcov la baraj și am promovat în Liga 3. La Liga 3 am debutat la 21 de ani într-un meci SCM Pitești – Sporting Turnu Măgurele 0-0 în prima etapă, iar din momentul debutului, nu am mai ieșit din echipă, eram om de bază, aveam potențial. Crescusem cu antrenamentele, aveam mâncare bună de la club, eu acasă mâncam numai cartofi și ouă că nu ne permiteam altceva. Atunci am luat contact cu fotbalul bun despre care auzeam doar de la alții.” ”Naveta de la Ciuperceni la Turnu Măgurele o făceam cu bicicleta, mă duceam cu bicicleta, mă întorceam cu bicicleta, prin ploi, prin vânt, asta timp de 1 an jumate. Bicicleta asta mi-am cumpărat-o din primul meu salariu de 12 milioane la Liga 3.” ”În anul 2015 a murit tatăl meu, eram la Liga 3 la Sporting Turnu Măgurele. De când a murit tatăl meu, o parte din mine nu mai e. Împreuna eram de neînvins. Cum e sa n ai tata? Gandeste-te doar ca tot ce face tatal tau pentru tine, pentru mine nu face nimeni!” ”Pâna la vârsta de 23 de ani am jucat la Liga 3, am avut obiectiv și promovarea, am ratat-o, după s-a desființat Sporting Turnu Măgurele și am picat iarăși la Liga 4. După m-am dus înapoi la Voința Saelele pentru că și-au anunțat candidatura la promovare din Liga 4 spre Liga 3. Am câștigat campionatul la Liga 4, am jucat barajul pentru promovare din Liga 4 în Liga 3 cu Strehaia, l-am câștigat, am promovat în Liga 3 cu Sandu Gheorghe antrenor și s-a schimbat numele echipei în Turris Oltul Turnu Măgurele, iar în Liga 3 a venit antrenor Marius Baciu. După Marius Baciu a venit Erik Lincar, cu el am promovat la Liga 2.” ”Înainte cu 2 zile de meciul cu Universitatea Craiova din Cupă când am pierdut 4-1, am dezvelit casa pentru că aveam țiglă și voiam să pun tablă, luasem lemnăria, tot, doar că era casa dezvelită când am avut meciul. În seara meciului cu Craiova, în prima repriză picura, eu eram îngrijorat cu casa că nu era acoperită, iar la pauză i-am spus lui Alexandru Fotescu, fost coleg, prieten cel mai bun, ”Padre, ce facem că a început ploaia?”, el mă ajutase să dezvelesc casa, să pun lemnul, iar el mi-a zis ”Stai liniștit Massi că nu se dărâmă casa”, eu în timpul jocului mă gândeam la casă, nu eram deloc concentrat la meci, mă gândeam la casă, se dărâmă sau nu se dărâmă. Meciul cu Craiova a fost un meci foarte important pentru mine pentru că întâlnisem pentru prima dată o echipă de Liga 1 în fața mea, dar nu eram concentrat deloc, era stadionul plin, la golul dat de noi am simțit cu adevărat că aici vreau să ajung, să fac lumea fericită. În carantină în 2020 am muncit zilnic la casa mea, toți banii câștigați din fotbal i-am băgat în casă, chiar dacă nu au fost foarte mulți.” ”În 2020 am ratat promovarea în Liga 1 cu Turris Oltul Turnu Măgurele, am fost foarte dezamăgit de ratarea promovării pentru că am avut un parcurs foarte bun și am fost la câteva secunde de a-mi îndeplini visul, dar s-a spulberat într-o clipă. Mi-a fost foarte greu după aceea, însă m-am ambiționat și am jucat din ce în ce mai bine, eram mai determinat, am avut un sentiment de a nu renunța, chiar dacă pierdusem. De atunci am crezut și mai mult în mine pentru că am văzut că se poate, am văzut că eu chiar pot mai mult.” ”Acum în iarnă, am fost sunat de nea Emil Săndoi, mi-a spus că a auzit lucruri frumoase despre mine, că ar vrea să merg la Chindia, nu îmi venea să cred, au fost mai multe apeluri iarna asta, dar niciunul de la Liga 1. Să mă sune personal antrenor de la Liga 1, pentru mine a însemnat foarte foarte mult, mai ales că nea Emil m-a ales pe mine să fac parte din echipa lui. Dânsul nu m-a văzut niciodată, nu m-a cunoscut niciodată, dar m-a chemat în echipa lui, eu fiind și de la Liga 2. Mie tot timpul mi-a stat gândul la fotbal, dar trebuia să mă și întrețin și mergeam cu amândouă, și cu munca, și fotbalul până am ajuns la Liga 3 la Sporting Turnu Măgurele în 2015, de acolo m-am dedicat complet chiar dacă nu eram foarte tânăr. De când a murit tatăl meu, eu de atunci am rămas singur, am locuit de atunci și până acum singur, mă întrețin singur, acum mă înțeleg bine cu mama mea, se despărțise de tatăl meu. Sincer, eu până să ajung la Liga 3 la Sporting Turnu Măgurele cu Vali Bădoi antrenor nu am crezut că pot să ajung fotbalist. Am avut un vis încă de când eram copil, să joc în Liga 1.” Sursa: Facebook: Invata Fotbal]]>
Frumos.BRAVO .Si pentru tine si pentru ziar .E nevoie de exemple .Copiii ,tinerii au nevoie de exemple .Sa ai viața lunga in Liga 1.
Impresionat! Foarte frumos! Mult succes!
Acestea sunt exemple de urmat!