Valentin Popescu este unul dintre cei mai cunoscuți oameni care lucrează în domeniul marketingului sportiv. Experiența sa în domeniu este reflectată și de organizarea Galei Trofeelor Alexandrion, cea mai prestigioasă gală din ultimii ani, acolo unde marii sportivi ai României primesc, pe lângă trofee, și premii în bani.
Valentin Popescu ne răspunde mai jos întrebărilor despre imaginea lui David Popovici, la pozitiv, și despre imaginea FRF și a lui Mirel Rădoi după ratarea unei noi calificări la Campionatul Mondial de fotbal.
Cine iese mai rău din această nouă ratare a calificării la echipa națională, federația sau selecționerul?
Eu nu sunt supărat pe nimeni, nu sunt dezamăgit de nimeni, dar îmi pare rău că iar nu mergem la un turneu final. Nu cred că Rădoi este singurul vinovat. Sunt două aspecte pe care presa de specialitate le-a remarcat, acele puncte pierdute în Armenia și acea declarație nefericită prin care și-a anunțat plecarea de la națională înainte de terminarea preliminariilor. Dar cred că în acești 8 ani de mandat al echipei Burleanu la FRF mai sunt și alți responsabili pentru eșecuri, de la președinte până la ceilalți din conducere.
Nu au avut nicio reacție după ratarea calificării…
Acum urmează o perioadă foarte liniștită pentru națională…
Dar nu trebuie să ai o reacție?
Trebuie să ai o reacție. Trebuie să ieși în față și să îți asumi lucrurile astea. Dar noi ne tot batem în piept cu dorința de a merge la turnee finale, și e absolut normal pentru orice suporter, dar nici nu am fost prea des acolo. Am avut doar un deceniu cu cinci turnee finale, din 1990 până în 2000. În rest, în alte 30 de campanii, am obținut doar 5 calificări. Nu ne-am calificat când aveam jucători ca Balaci, Marcel Răducanu și avem așteptări acum, când lotul nu este unul extraordinar, chiar dacă dispunem de o generație care a reușit la tineret.
Valentin Popescu: „Rădoi a învățat meserie pe deziluziile noastre”
Merita Rădoi să fie selecționerul României?
Eu cred că federația i-a făcut mult rău lui Mirel Rădoi punându-l selecționer. Dacă rămânea în continuare la tineret, urma un parcurs normal. El a învățat meserie pe deziluziile noastre. Ar trebui să vedem că în acești doi ani s-au întâmplat lucruri bune, dar ar trebui să ne dăm seama că Rădoi a învățat meserie și pe insatisfacția noastră, și nu acesta este scopul…
Scopul era ca România să se califice…
Tot timpul noi ne grăbim să gardăm jucători – mă refer la Sali, de 15 ani – avem tot felul de obiective de-astea mici, în timp ce alte naționale au un singur obiectiv: să se califice.
Când a venit la națională, Rădoi a spus că el nu a avut obiectiv să se califice la Campionatul European…
În timp ce toate celelalte naționale au obiectiv să se califice, noi vrem întinerire, să promovăm, să securizăm, să schimbăm mentalitățile. Eu nu zic că nu s-au făcut și pași în sensul ăsta, dar, încă o dată, nu este Rădoi singurul responsabil. Trebuie să își asume cu toții, de la LPF până la FRF. Și-a asumat doar Rădoi, ceea ce nu e neapărat corect. Acolo există și Mihai Stoichiță, și Răzvan Burleanu. Acești oameni ar trebui să iasă în față și să spună.
Edi Iordănescu a câștigat la imagine
Un alt subiect arzător, plecarea intempestivă sau forțarea lui Edi Iordănescu să părăsească FCSB. Gigi Becali nu are imaginea afectată după astfel de scandaluri repetate? Nu ar putea să piardă și la transferuri chiar?
Pare că nu îi pasă.
Dar el spune că vrea să facă bani…
Păi nu vezi că îi dă satisfacție până și Edi Iordănescu, neluându-i cei 500.000 de euro? Lui Becali, în momentul de față, i se pare o reușită. Eu am și spus că cel mai deștept cedează. Gigi Becali tratează ca pe o victorie această debarcare a lui Edi, dar nu este nicidecum o victorie. La capitolul imagine, nu el a câștigat, ci Edi. Pentru Gigi Becali, imagine înseamnă că în ziua plecării lui Edi, când un om obișnuit a răsfoit paginile de sport, 7 din 10 știri erau despre Gigi Becali și despre ce s-a întâmplat în zilele acelea la FCSB. La el nu contează dacă imaginea este pozitivă sau negativă. Important este să fie în centrul atenției. Am și spus că îl apreciez pentru anumite lucruri, dar asta nu înseamnă că îl apreciez pentru felul în care tratează în special antrenorii cu care lucrează.
Lipsă de profesionalism și neseriozitate la FC U Craiova
Are de suferit imaginea unui club când antrenorul este dat afară după 28 de zile? Și mă refer la FC U Craiova…
Da, cu siguranță. Din afară, pare lipsă de profesionalism. Pare o lipsă de coerență. Nu poți să numești un om și să-l dai afară după câteva săptămâni. Neseriozitate, decizii luate în pripă, la nervi. Asta nu înseamnă să fii profesionist. Asta înseamnă să ai tot felul de orgolii care nu te duc la succes, ba din contră. Veți vedea că până și în fotbalul românesc, unde se schimbă antrenori într-un ritm alert, acolo unde sunt lăsați mai mult timp să-și facă treaba și-o vor face. Cum cred eu că Dinamo, cu Mircea Rednic, va arăta mult mai bine după perioada de pregătire, chiar cu acest lot, că lumea spune că nu este un lot valoros.
Deci nu retrogradează Dinamo?
Chiar și în play-out, cred că Dinamo nu va avea niciun fel de probleme, pentru că Mircea Rednic este un antrenor foarte bun, care, dacă e lăsat să-și facă treaba, și-o va face. Chiar dacă este la apusul carierei, e un antrenor care a demonstrat.
Valentin Popescu: „Sponsorii se înghesuie la ușa lui David Popovici”
Să trecem la chestiuni mai importante. David Popovici a mai câștigat o medalie de aur, la Europenele în bazin scurt… Crește și în imagine și am văzut că are și niște contracte de publicitate. Te așteptai la mai mult sau e ok?
David Popovici intră pe un făgaș normal, din ce în ce mai mulți sponsori se înghesuie la ușa lui, ceea ce e un lucru extraordinar. Profit de ocazie să spun că este una din opțiunile importante pentru câștigătorii trofeelor Galei Alexandrion, care va avea loc la începutul anului viitor și va premia rezultatele din anul acesta. Cu siguranță și fetele de la canotaj sunt printre favorite.
David Popovici mai are posibilități de creștere ca imagine, de a fi căutat de sponsori?
Cu siguranță. Rezultatele lui îi vor aduce și mai mulți sponsori. Am avut o discuție cu tatăl lui David Popovici când băiatul avea doar 14 ani și i-am spus de atunci că eu îl văd în galeria marilor sportivi ai României, acolo unde sunt Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase. Și îmi mențin părerea. Acest copil va fi simbolul României în sport în următorii zece ani.
Echilibru și valoare
Pentru asta, trebuie să ia și niște medalii de aur la Jocurile Olimpice…
Cu siguranță le va lua, a fost atât de aproape să ia un bronz chiar anul acesta. Este un om extrem de relaxat și foarte sigur pe el. Eu nu am mai văzut de mult timp sportivi români care să aibă un echilibru atât de mare și o valoare extraordinară. Dă-mi voie să pariez că va fi în Top 5 cei mai titrați sportivi români.
Din fotbal, pe cine ai premiat de-a lungul timpului?
L-am premiat chiar pe Mirel Rădoi și echipa națională de tineret atunci când s-au calificat la Campionatul European, l-am premiat pe Ianis Hagi pentru cel mai bun tânăr jucător român la un moment dat, l-am premiat pentru întreaga carieră pe Mirea Lucescu, la ediția cu numărul 4, pe Helmuth Duckadam, pentru întreaga carieră, pe Miodrag Belodedici…
Acum ai avea pe cine să premiezi din fotbal?
Din fotbal, mai puțin anul ăsta…
Îți dau eu o idee: Florin Niță.
Cred că e singurul fotbalist român care ar merita să merargă la Mondiale.
Drăgulescu e candidat la trofeul pentru întreaga carieră
Mai dați și ediția aceasta trofeul pentru întreaga carieră?
Da, în fiecare an. Încă nu ne-am gândit, pentru că toate aceste premii se fac împreună cu jurnaliștii sportivi, care propun la fiecare categorie. Există zece premii pentru sportivii care au avut rezultate importante în anul recent încheiat, pentru că gala are loc la sfârșit de ianuarie – debut de februarie, apoi sunt trei premii speranță pentru tineri sportivi care sunt la început de drum și un premiu special pentru un sportiv cu probleme de sănătate. De exemplu, au câștigat sportivii de la Invictus, care sunt nevăzători sau au tot felul de probleme și totuși fac sport, dând un exemplu în acest sens. La premiul pentru întreaga carieră, cred că o opțiune interesantă ar fi anul acesta Marian Drăgulescu, care tocmai s-a retras.
Alte acțiuni pe care le întreprinde fundația Alexandrion până la Gală?
Zilele acestea am fost parteneri ai naționalei jurnaliștilor sportivi, care a participat la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional Media, ce a avut loc în Egipt. Noi avem o tradiție în sensul ăsta, pentru că am susținut naționala jurnaliștilor și la edițiile din Belgia, Spania, Moldova. Sunt o mulțime de acțiuni punctuale pe care le facem ca de obicei cu echipele partenere. Vă reamintesc că suntem parteneri cu Petrolul Ploiești și cu CS Universitatea Craiova. Petrolul are un parcurs remarcabil anul acesta, cel mai bun de când încearcă să promoveze. Ne-ar plăcea să îi vedem acolo unde le este locul, în prima ligă. Suntem parteneri de opt ani. La Ploiești avem cea mai importantă fabrică, iar oamenii din oraș lucrează și pentru Alexandrion Grup, e casa noastră acolo.
Ce sportivi mai ajutați?
Sunt și alte acțiuni punctuale pe care le facem în fiecare săptămână, de la acțiuni caritabile, prin care încercăm să ajutăm tinerii sportivi, dar pe care nu le facem atât de mult publice, pentru că nu acesta este scopul unei acțiuni caritabile. O acțiune caritabilă în esență este cea în care nu urmărești beneficii de imagine, scopul e mult mai nobil. Facem multe acțiuni de genul ăsta. Am ajutat fotbaliști cu probleme medicale, dar și tineri din alte sporturi. Am ajutat și sportivi care nu găseau bani de bilet să meargă la competiții importante, pentru că federația nu putea să le ofere acest ajutor.
]]>