Valentin Popescu reprezintă Sports Marketing Consultant la MVP Consultancy, o companie antreprenorială care oferă servicii de consultanță în afaceri: strategie generală de afaceri și marketing sportiv.
Cu peste 20 de ani de experiență profesională vastă în marketing sportiv și un network extins în industrie, Valentin își continuă misiunea de a dezvolta brand-uri prin marketing sportiv care reprezintă un mare avantaj competitiv pentru orice companie privată, club sportiv și sportivi, cu beneficii remarcabile pentru prezent și viitor. Expertiza sa acoperă o gamă largă de domenii de impact, cum ar fi marketing-ul integrat al unui brand, strategia de comunicare brand & corporate, speaker, managementul marketing-ului, cu intensa aplicare în aria sportivă.
Ai intrat în antreprenoriat la finalul anului trecut. Cum este postura de antreprenor după mai mult de 20 de ani în care ai lucrat pentru Pro TV, Antena 1, GspTv, Gazeta Sporturilor, Alexandrion și altele?
Cu siguranță nu este ușor și știam că are să fie așa, dar am reușit din decembrie 2023, căci atunci am startat, lucruri care îmi dau certutudinea că am ales drumul corect.
Am colaborat de atunci și până în prezent cu companii precum: Albini & Prassa, One United Properties, Les Roches, Nestlé România, Borsec, Zarea, KIA, Synotech, Kinetic Sport & Medicine, Banca Transilvania, Elmas, Franck Müller, Sports d’Epoque, dar și cu Camera de Comerț Elveția-România sau Federația Roamana de Padbol, cu cea mai mare competiție de minifotbal din România, care se organizează în București și se numeste Victory Cup, cred că nu este putin lucru într-o perioada atât de scurtă pentru un antreprenor la debut.
Care sunt cele mai bune realizări ale tale de când ești antreprenor?
Sunt de puțin timp. Nu a trecut nici măcar un an, mai exact 8 luni, dar am deja evenimente realizate de care sunt tare mândru. În primul rand Sport Business Awards, primul eveniment care premiază implicarea companiilor în susținerea sportului românesc, eveniment în premieră în România. Drept recunoștință, premiile acordate companiilor au fost înmânate de către mari sportivi ai României și jurnaliști sportivi. În cadrul evenimentului, mari sportivi de performanță precum Helmut Duckadam, Marian Drăgulescu, Narcisa Lecușanu, Alina Dumitru, Larisa Iordache, Răzvan Raț, Virgil Stănescu, dar și jurnaliști sportivi precum Ovidiu Ioanițoia, au oferit 11 premii companiilor și organizațiilor care au depus eforturi deosebite în sprijinirea sportului din țara noastră.
Banca Transilvania (sector bancar), OMV Petrom (industria petrolieră), Catena (retail farmaceutic), JYSK (retail de mobilă), Maspex (industria alimentară și a băuturilor răcoritoare), Raiffeisen Bank (sector bancar), Kaufland (retail alimentar), Sport Arena Streetball (organizare de evenimente sportive) și CSO Voluntari Baschet (club sportiv) au fost câștigătorii primei ediții Sports Business Awards. Dintre companiile premiante, Banca Transilvania și OMV Petrom au obținut câte două premii fiecare.
De asemenea, podcastul MVP Time pe care îl realizez cu personalități din sport, dar și oameni din business care susțin sportul sau Mindset de Campion, care este o emisiune tv cu public în sală la care publicul este format din antreprenori, iar invitații sunt personalități din domenii precum sport, educație, business, ONG și journalism, sunt proiecte de care mă bucur.
Au fost și alte evenimente punctuale pe care le-am realizat pentru companiile cărora le ofer consultanță precum sunt ceasurile aniversare dedicate Rapidului la împlinirea celor o sută de ani de existență sau alte evenimente precum Game On, eveniment realizat la stadionul Arcul de Triumf. Sunt foarte multe! Prin aceasta întrebare mă faci să realizez că într-un timp atât de scurt am realizat atât de multe.
Ce iți propui pentru ce urmează?
Să merg pe același drum, să am aceeași ardoare, dar și bucuria de a munci în domeniul acesta pe care îl ador și care se numește marketing sportiv, să încerc să fac companiile să realizeze că în a acționa prin marketing sportiv te diferențiezi și clar ai avantaje foarte mari față de competitori, iar prin munca mea, care este una de pionerat și inovație în România, să ajut sportul, dar și compania mea să crească.