Creatorul Galei Trofeelor Alexandrion, unde sunt premiați cei mai buni sportivi români ai anului, Valentin a organizat nenumărate evenimente de gen și are o experiență vastă în domeniu.
– Ce a pierdut România ca imagine prin faptul că nu s-a calificat la Euro 2020, care se joacă, iată, în 2021?
– Ca imagine, a pierdut foarte mult, dar a pierdut și foarte mulți bani, vreo 9 milioane de euro dacă jucam în grupă. Bani cu care îți poți face apoi și imagine. E și dezamăgirea mare a celor care iubesc fotbalul în țara asta. Dezamăgirea asta se transformă în lipsă de interes, ceea ce înseamnă să pierzi și pe termen lung. Cred că Federația Română de Fotbal are de lucru serios. Dar poate vom avea rezultate la Jocurile Olimpice, grupa mi se pare accesibilă. Posibil să vină de acolo beneficii de imagine, chiar și pentru Mirel Rădoi, fiindcă el va merge acolo.
– Cum ți se pare Rădoi ca selecționer?
– Un excelent antrenor pentru tineri, dar mai are de învățat la echipa mare.
– Cei de la FRF au zis că Rădoi nu a avut ca obiectiv calificarea la Euro…
– Mi se pare cel puțin ciudat, atât timp cât tu găzduiești acest turneu final sau, mă rog, găzduiești câteva meciuri. Pare că e lipsă de coerență la FRF. Cred că nici Rădoi n-a înțeles de ce nu i s-a fixat un astfel de obiectiv, el fiind un luptător care își dorește să câștige oricând și oriunde. De neînțeles, oricum.
– Te-am văzut într-o fotografie recentă cu ministrul de Interne și cu Dănciulescu. Era o știre care vorbea despre noul stadion Dinamo. Ai ceva informații de la sursă?
– Partea interesantă era că terenul de la Dinamo a intrat în proprietatea statului român după un litigiu cu fostul acționar al clubului, Nicolae Badea. Deci, stadionul se poate face. S-au putut face multe stadioane în țara asta, de ce să nu se facă și la Dinamo? Eu nu mă ascund, sunt dinamovist și mă bucur când aud astfel de vești.
– Ai aflat și când va fi gata noua arenă?
– Au fost atâtea discuții pe tema asta, încât și optimismul meu a scăzut. Cred și sper să fie gata cât mai repede. Pare un pas concret, ar trebui ca lucrările să demareze în scurt timp.
„Craiova și-a pus în valoare sponsorii, CFR – tăcere!”
– Ai simțit ceva mișcări în vara asta, la cluburile din România, în ceea ce privește marketingul sportiv?
– Am văzut concret la Universitatea Craiova, care a avut grijă să-și pună în valoare toți sponsorii în momentul în care a câștigat Cupa României. Au fost destul de activi pe tot ce înseamnă social media. Am văzut din nou o tăcere „asurzitoare” la CFR Cluj, pe care nu o înțeleg. Poate acum să-i ajute venirea lui Șumudică să iasă din confortul ăsta.
– Au prea mulți sponsori și nu mai au nevoie…
– Nu cred că există niciodată „prea mult” când e vorba de sponsori. Posibil că un antrenor foarte vocal ca Șumudică să capteze interesul asupra acestui club, care a avut multe rezultate pe plan sportiv. Poate că vor avea acum și în planul imaginii. Bine, Șumudică poate să-ți facă și imagine negativă. Ați văzut mișcările în celebrul caz „Ronaldo – Coca Cola”. Acțiunile Coca Cola scad o lună-două, dar e posibil ca în timp aceste imagini, care sunt accesate de foarte multă lume, să aducă un plus pentru acest concern. Mai ales că au avut și o reacție extraordinară, au spus că fiecare e liber să consume ce vrea.
– Vor crește acțiunile Coca Cola acum?
– Poate vor crește pe piața rusească, una extraordinară, dacă antrenorul naționalei lor a desfăcut o sticlă și a băut din ea, sau pe piața ucraineană, că am văzut un jucător care și-a pus sticlele în față.
– Dinamo s-a mișcat în vara asta pe piața marketingului?
– În primul rând, cred că e bine pentru imagine că mulți dintre jucătorii din lot au rămas, cel puțin până acum. Dacă reușesc să aducă și doi-trei fotbaliști… Marea lor problemă este cu acționariatul spaniol, care e doar în acte și care oricând poate face probleme. Am văzut o chestie extraordinară a suporterilor, care pe social media spun că ei continuă să aibă grijă de club și spun: „Orice palmă (spațiu, bucățică – n. red.) de pe tricou cu sigla companiei tale va face ca noi să te expunem și mai mult. Noi, cei care iubim Dimamo”. Încă o dată, suporterii celor de la Dinamo își fac treaba mai bine decât un departament de marketing.
– Parcă Dinamo chiar avea departament de marketing…
– Da, avea… Dar acum suporterii sunt tot – și departament financiar, și departament de marketing. Sunt „all in one”.
– La Steaua se mai mișcă ceva acum, după promovarea în Liga 2?
– Știu că va avea loc un eveniment pe 7 iulie, lansarea în circuit a stadionului, va fi și un meci amical. Împreună cu compania pe care o reprezint, vom încerca să susținem evenimentul, care va fi unul de anvergură.
– De ce crezi că FCSB nu conștientizează că un antrenor cu nume i-ar aduce și beneficii de imagine?
– Doar dacă-l găsește nea Gigi la o mănăstire când îl sună! :)))
– Dan Petrescu, Olăroiu…
– Sunt personalități prea puternice ca să poată accepta anumite influențe din partea patronului. El este numărul 1 acolo. Cine vrea să accepte chestia asta – foarte bine, cine nu – nu!
– Păi, FCSB nu are nevoie de imagine?
– Normal că are nevoie. Un antrenor cu nume i-ar ajuta extraordinar de mult.
– Atunci, de ce aduce Becali antrenori fără nume?
– Pentru că doar aceea mai acceptă. Un antrenor ca Dan Petrescu, de exemplu, ahtiat după succes, vrea ca el să decidă totul la echipă.
„FCSB va ajunge «echipa din cartierul Berceni»”
– Dar nu pierd în timp?
– Cu siguranță, pierd la toate capitolele. Ar trebui să facă lucrurile mult mai deschis, să se promoveze mai mult. Doar așa poți păstra suporterii pe care-i ai, ba chiar să aduci mai mulți suporteri. Eu zic că ei sunt în competiție directă cu CSA Steaua din acest punct de vedere. Cei care vor face mai multe acțiuni de imagine, de promovare, de atragere a fanilor vor câștiga la un moment dat. Dar dacă acesta nu este un „must” pentru Gigi Becali, FCSB va ajunge la un moment dat „echipa din cartierul Berceni”, unde are și baza. Un brand care va scădea.
– Păi, nu are oameni deștepți pe lângă el, care să-l îndrume?
– Cred că are, dar personalitatea domnului Gigi Becali este foarte puternică și greu de contracarat.
– Dintre cele două echipe din Craiova, care se mișcă mai bine din punct de vedere al comunicării, al marketingului?
– Pot spune doar că această competiție le va face bine amândurora. Chiar am văzut că se anticipează o posibilă colaborare în viitor, poate o fuziune, cum a fost cea dintre Viitorul și Farul. Ceea ce mi s-ar părea ceva benefic. Și domnul Rotaru, și domnul Mititelu își doresc o echipă puternică. Dacă ei s-ar înțelege, plus ajutorul Primăriei și al Consiliului Local…]]>
Mare analist sportiv și ăsta.isi da cu părerea de toate dar, concurează singur la concursuri
Aricolul a fost preluat dupa alt site
data viitoare poate puneti sursa
Bravo Mister ai spus corect despre FCSB
Hai Dinamo!
Bravo!
Corect!
Da!
Ai citit macar ce spune?
Vai de capul tau.
Asta e băiat deștept și zice bine.
Si articolul asta a apărut în alta parte.
E copiat de teresport.
Si nici macar nu este tot articolu
Si daca nu este tot articolul ce ma, care e problema ta? Si daca a aparut in alta parte te deranjeaza pe tine? nu mai manca rahat de pomana